Ne puteţi face o mică prezentare? Numele complet, data şi locul naşterii?
R1. Pentru cititorii cărţilor mele este suficient pseudonimul Geo Naum, uşor de ţinut minte fiind foarte scurt. Sunt tulcean din momentul naşterii în anul 1953.
2. De ce aţi ales să vă mutaţi în Bucureşti? Daca aţi avea posibilitatea, aţi alege alt oraş?
R2. Din motive conjuncturale. Am pus în valoare două drepturi. Dreptul meu, înscris în decizia de repartizare după absolvirea studiilor superioare inginereşti, de a lucra în cercetare ştiinţifică, şi dreptul soţiei, de proprietate asupra unei case moştenite în Bucureşti. La vremea respectivă, anul 1982, nu exista alternativă în privinţa oraşului. Pentru detalii, romanţate însă, recomand citirea romanului meu „Pedeapsa de sine” în care am transferat eroului cărţii poveştile mele de viaţă.
3. Care este meseria dumneavoastră de bază? Aţi schimba-o dacă aţi avea această şansă?
R3. „Meseria” mea de bază este „inginer nave şi instalaţii de bord”, care în nomenclatura utilizată internaţional se traduce „naval arhitect”. Acum, aproape de finalul carierei nu mai este cazul să mă gândesc la schimbarea meseriei. Oricum, pregătirea universitară a fost foarte complexă şi cu unele mici completări ulterioare am făcut faţă cu brio la activităţi pentru care ar fi trebuit să am diplome şi de inginer de porturi şi exploatare portuară, de inginer de construcţii civile şi industriale, de economist, de manager, de jurist,de relaţii internaţionale sau de limbi străine, precum engleza, franceza sau rusa, iar pentru scriitor de proză, o diplomă în filologie.
4. Sunteţi o persoană introvertită sau extrovertită?
R4. De obicei sunt o persoană introvertită, dar au fost şi situaţii în care m-am manifestat ca o persoană extrovertită. Mă adaptez mediului şi solicitărilor.
5. Ce planuri aveţi pentru viitorul apropiat? Veţi mai scrie altă carte?
R5. Am în plan să devin membru al Uniunii Scriitorilor din România, să ies la pensie,pentru a avea mai mult timp pentru a scrie şi pentru a avea o viaţă activă între scriitori, şi să reuşesc să termin a patra carte de proză începută prin 2013.
6. Cu ce vă ocupaţi timpul liber atunci când nu scrieţi? Aveţi vreo pasiune sau vreun hobby anume?
R6. Citesc, privesc filme, scriu, îngrijesc florile şi viţa de vie din curte. Pe toate acestea le fac din pasiune. Nu am un hobby.
7. Ce vă inspiră cel mai mult în procesul de creaţie al unei noi cărţi? Mereu muza este aceeaşi sau este diferită în fiecare caz?
R7. Nu am avut muze atunci când am scris cele trei cărţi publicate până acum. Am avut nevoie de linişte, izolare, concentrare, perseverenţă şi oarece documentare.
8. Daca nu este deranjul prea mare, ne puteţi împărtăşi puţin din viaţa de zi cu zi?
R8. Nimic interesant în viaţa de zi cu zi. Duc o viaţă obişnuită, chiar banală aş putea zice,presărată de-a lungul anului de câteva momente altfel decât cele cotidiene. Nu reuşesc să scriu în fiecare zi.
9. Ce gen de muzica ascultaţi?
R9. La radio ascult postul „Radio Romantic”. Acasă ascult de cele mai multe ori jazz. De câteva ori pe an merg împreună cu soţia la concerte simfonice şi la operă, inclusiv la transmisii live de operă.
10. Acum să trecem şi l-a lucrul care v-a făcut faimos, cartea. Familia dumneavoastră ce părere a avut? V-a susţinut în procesul de creare a cărţii?
R10. În primul rând, ţin să menţionez că nu sunt faimos. Probabil ca sunt deosebit faţă de alţii. Nu toţi inginerii sunt scriitori de proză, dar nici nu sunt singurul inginer din România care a scris şi publicat romane. Familia m-a privit iniţial cu neîncredere în privinţa rezultatelor strădaniei mele, apoi mi-a oferit sfaturi utile. Prima carte are dedicaţia: „Soţiei mele, drept compensaţie pentru clipele de viaţă în doi, răpite pentru a putea să scriu această carte”.
11. Cum reuşiţi să găsiţi idei pentru titlurile cărţilor?
R11. Titlurile tuturor cărţilor mele au izvorât în mintea mea înainte de a le scrie şi, deşi am încercat să le găsesc alternative, nu am reuşit nimic comparabil.
12. Când v-aţi luat inima în dinţi şi aţi început să scrieţi si de ce?
R12. Am început să scriu în dimineaţa zilei de 2 ianuarie 2003, pentru că aveam nevoie să îmi eliberez mintea. Întreaga primă carte, în versiunea finalizată în luna mai 2003, o aveam scrisă în minte şi aveam nevoie de acea parte a minţii, ocupată cu „Pedeapsa de sine”,pentru alte folosinţe.
13. V-aţi dat greu seama de pasiunea pentru scris?
R13. Am fost sfătuit de prieteni şi cunoştinţe ca acele povestiri de viaţă, cuprinse în mare parte în primul roman, să le scriu, pentru că lor li se păreau interesante şi erau convinşi că ar fi bine să nu se uite. Mi-a fost, însă, necesar să îmi imaginez canevasul pe care să brodez acele povestioare.
14. Ce v-a făcut să scrieţi cartea „Pedeapsa de sine”?
R14. Parţial, răspunsul se poate lua din ce am afirmat ca răspuns la întrebările anterioare.Sunt câteva mesaje pe care am vrut să le transmit cititorilor. Cine va citi până la capăt şi cu atenţie, va putea descoperi mesajele şi reflecta asupra lor. Nu le voi dezvălui aici.
15. Dar pe celelalte?
R15. Cărţile mele sunt foarte interesante prin „poveştile de viaţă” care se pot afla prin citire, dar mai interesante prin mesajele transmise mai mult sau mai puţin transparent.Practic, nevoia de a transmite acele mesaje a fost motorul creaţiei mele. Nu voi dezvălui nici aici acele mesaje.
16. A fost dificil sa împărţiţi viaţa cu scrisul?
R16. Da, este dificil să îmi găsesc timp pentru scris. Frustrez pe ceilalţi de prezenţa mea lângă ei. Apoi, nu întotdeauna când îmi găsesc timp pentru scris am şi inspiraţie sau productivitate. Dar aşa este viaţa. Nu le poţi avea pe toate atunci când vrei.
17. Aţi simţit vreodată că nu aţi scris ce v-aţi plănuit la început? Cum aţi rezolvat?
R17. Nu mi s-a întâmplat acest fenomen. În timpul scrierii primului roman am tot schimbat soluţii privind naraţiunea „canevasului”. Una dintre soluţii am refolosit-o la scrierea prozei intitulate „Întoarcerea lui Alex”, parte a ultimului volum. Utilizez computerul drept instrument de creaţie literară şi este foarte lesnicios să schimb, să modific, să completez,după cum necesităţile o dictează.
18. V-aţi plictisit vreodată de un capitol la care scriaţi şi aţi dorit să treceţi la următorul?
R.18 Au fost cazuri în care nu am lucrat capitol, după capitol, în ordinea în care acestea apar în forma publicată, dar nu din cauza plictiselii. Uneori, constaţi că pentru a scrie anumite pasaje la un anumit capitol, mai ai nevoie de documentare, pe care nu o poţi face imediat. În astfel de situaţii am trecut la alt capitol, unde îmi era suficientă imaginaţia sau pentru care deţineam documentele cu informaţiile necesare.
19. Cartea a avut impactul dorit?
R.19 Cartea „Pedeapsa de sine” este un roman foarte complex. În afară de „canevasul”povestirii, care el însuşi conţine foarte multe mesaje, pe acesta sunt realizate mai multe„broderii”, care şi acestea au la rândul lor mai multe mesaje de transmis cititorului, mai mult sau mai puţin explicite. Nu toţi cititorii cu care am stat de vorbă au perceput toate mesajele, iar alţii au descoperit mesaje pe care nu mi-am imaginat că ar fi putut fi transmise de romanul meu. Recent, romanul a ajuns pe masa de lucru a unor critici literari profesionişti. Semnalele de până acum sunt încurajatoare. De la cititori, aştept în continuare impresii.
20. Aveţi un scriitor preferat sau care v-a inspirat?
R.20 Am citit proze ale multor scriitori români, precum: Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu,Camil Petrescu, Radu Tudoran, Marin Preda, Nicolae Breban, Augustin Buzura şi mulţi alţii,dar şi străini: F. M. Dostoievski, L. N. Tolstoi, H. G. Wells, Oscar Wilde, George Orwell,Theodore Dreiser, Paulo Coelho, Orhan Pamuk şi mulţi alţii. I-am apreciat la momentul în care am citit operele fiecăruia, dar nu am un scriitor preferat şi nici nu m-a inspirat vreun autor sau vreo operă.
21. Care este cel mai bun lucru în a scrie şi în a publica o carte? Dar cel mai rău?
R.21 Cel mai bun lucru este că îţi eliberezi mintea de frământări şi memoria de informaţii adunate, inclusiv de pasaje scrise în minte pentru respectiva carte. Apoi rezultatul concret,cartea, este ca şi oricare altă realizare a omului, o mândrie personală care va dăinui în timp,precum în zicala: „Cine nu a sădit un pom, nu a zidit o casă şi nu a crescut un copil,înseamnă că a trăit degeaba”. Cel mai rău lucru este că eşti nevoit să cheltui foarte mulţi bani până poţi să îţi vezi cartea tipărită.
22. Cum v-aţi simţit când v-aţi văzut publicata prima carte?
R.22 Mândru de o nouă realizare. Mândru că am reuşit să duc până la capăt o lucrare altfel decât cele pe care le făcusem până atunci.23. Ne puteţi împărtăşi un fragment din cartea dumneavoastră preferată?
23. Ne puteţi împărtăşi un fragment din cartea dumneavoastră preferată?
R.23 Nu am aşa ceva. Cartea este o entitate, chiar dacă poate fi constituită din capitole, iar aceste în pasaje mai scurte sau mai lungi, după criterii diverse. Mie îmi plac deopotrivă toate cele cinci proze scrise şi publicate până acum. În opinia mea, numai o lucrare întreaga trebuie să facă obiectul unei evaluări.
24. Cum am putea readuce plăcerea cititului în vieţile oamenilor?
R.24 O metodă este cea încercată, dar fără rezultate încurajatoare, cea a audio-cărţii, în care cititul este înlocuit cu ascultatul, dar, probabil că, datorită capacităţii omului de a avea o atenţie distributivă, acesta nu se poate concentra numai pe ascultare. O altă metodă, care se răspândeşte în ultimii ani, este publicarea cărţilor în format electronic, de unde pot fi descărcate şi apoi citite pe computer, tablete electronice sau pe telefoane adaptate şi unora stfel de funcţii. Ceea ce stă la îndemâna autorilor şi a editurilor de carte clasică, este organizarea a cât mai multor întâlniri cu publicul. O întâlnire cu autorul, primirea unui autograf de la acesta, cred eu, stimulează cititorul. Aceste metode ar trebui completate cu educaţia în familie, stimularea în şcoală şi mai buna gestionare a timpului fiecăruia dintre noi şi alocarea unei „felii mai mari” cititului în detrimentul urmăririi programelor televizate.
25. Recenziile va influenţează în vreun fel, fie că sunt pozitive, fie că sunt negative?
R.25 Recenziile pozitive mă încurajează să continui, iar cele negative mă îndeamnă la reflexie. Dacă prin reflexie personală ajung să cred că ar putea avea dreptate, atunci voi ţine cont pentru viitor. Dacă ajung să cred că este o judecată nedreaptă sau nesusţinută de argumente credibile, atunci fac abstracţie de respectiva recenzie.
In final, aveţi un mesaj pentru cititorii dumneavoastră sau pentru cei ce vor citi acest interviu?
R. Final Urări de sănătate şi de a găsi metodele necesare pentru a-şi rezerva timp şi pentru citit, nu neapărat operele mele.
Doresc a-i multumi domnului Naum pentru timpul acordat si sper sa fie un interviu interesant . Daca sunteti curiosi sa aflati mai multe despre dumnealui, atunci, va invit sa-i cititi operele. Ne mai citim!
